Cifrele coronavirus în Vrancea: un deces și 12 cazuri noi raportate în ultimele 24 de ore

0
62

Încă un deces a fost raportat în Vrancea în ultimele 24 de ore, în timp ce alte 12 persoane au aflat că sunt infectate cu coronavirus, în urma efectuării a 130 de teste. La nivel național au fost efectuate 25.550 de teste RT-PCR și 8.372 de teste rapide antigenice, în urma cărora  au fost înregistrate 2.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În total, pe întreg teritoriul României, s-a ajuns astăzi la 735.484 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (7,792 din Vrancea), 681.271 fiind pacienți care au fost declarați vindecați (7.146 din Vrancea). Însă alte 18.600 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 sunt cele care au decedat (323 din Vrancea). „În intervalul 02.02.2021 (10:00) – 03.02.2021 (10:00) au fost raportate 87 decese (47 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități”, se arată în informarea grupului de Comunicare Strategică.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.