Cine are de câștigat din spulberarea forței de dreapta în județul Vrancea sau cum să înfrângi pe locul doi!

0
315

Marile partide politice din Vrancea nu cruță niciun picuș de sudoare când vine vorba de interesul cetățeanului de rând, al „boborului” impacientat la fiecare patru ani să-și exercite dreptul de vot, în speranța că va trăi mai bine și, de ce nu, într-o țară ca la televizor, pardon, într-o provincie europeană. Întotdeauna județul nostru a fost „mai atipic decât al lor”, în sensul că lumea s-a obișnuit cu o anumită comoditate de gândire, ceva de genul „a furat, maică, dar a și făcut”. Dacă „de furat” se vede cu ochiul liber, fără să-ți pui mâna streașină la frunte, cu „făcutul” este mai greu, în sensul că nu-i prea ușor de dibuit. Pe de altă parte, după ce am traversat timpurile de tristă amintire ale guvernării USL (2011 -2014), am intrat într-o oarecare linie dreaptă, în sensul că cele două formațiuni s-au delimitat una de cealaltă, marcându-și după posibilități arealul de dominație, cu piciorul drept ori cel stâng, în funție de orientare, ridicat grațios deasupra capetelor celor de jos, acolo unde nu există democrație, vorba bancului cu vulturul și iepurașul.

În altă ordine de idei, toată suflarea din partea dreaptă a eșicherului politic din Vrancea și-a propus ca strategie indubitabilă arderea pe rug a social-democraților, suficient de sătui ca să lase și altora locul la masă. Cum nu se putea altfel, rolul de lider în această viitoare bătălie electorală și l-a asumat Partidul Național Liberal, hotărât ca de data aceasta să nu mai scape prilejul de a da cu tifla Paridului Social Democrat tocmai din prepeleacul căsoaiei din Piața Unirii ce adăpostește glorios sediile consiliului județean și primăriei orașului reședință de județ. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa cum nici cea a soțului cu a ibovnicului la ceas de seară, consensul inițial al luptătorilor pentru dezrobirea Vrancei s-a pierdut pe parcurs, în colbul de la marginea șanțului. Liberalii nu mai vor să împartă apropiata victorie cu nimeni, considerând că sunt prea puternici și importanți pentru a mai lua pe cineva în barcă. În siaj au rămas formațiunile mai mari și mai mici, libere să se descurce care cum va putea fiecare. Practic, fărâmițarea dreptei în mai multe cioburi a dus nu la dezmeticirea unui electorat și așa buimac, ci la adormirea acestuia spre veșnică pomenire.

Dacă dulăii au rămas să-și dispute ciolanul, câinii nu au altceva de făcut decât să se muște între ei cu speranța că vor mai apuca o așchie de ros. Bine, bine, dar cel care dă de mâncare la stână este, până la urmă, cetățeanul de rând care, exercitându-și dreptul constituțional, se simte și el important o dată la patru – cinci ani. Problema este că, în momentul de față, în condițiile în care fiecare trage în caiacul său, social-democrații vor mai rade niște pălmi pe obrajii adversarilor politici tradiționali, câștigând atât Focșaniul cât și consiliul județean. Dacă lucrul acesta a fost înțeles de partidele mai mici (fără folos și prea târziu, însă), PNL orbecăie în visul de glorie și face exact ce nu trebuie, adică dă șanse reale adversarului politic să mai țină județul o tură. În tot acest timp, aproape fiecare cetățean al Vrancei s-a transformat într-unul turmentat, întrebându-se tulbure, exact ca personajul lui Caragiale, „Eu cu cine votez?”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here