Întrucât (nu-i așa?) era momentul propice pentru înființarea unui alt organism printre atâtea comitete și comiții, premierul Ciucă a întins o mână frățească coleguțului de la Agricultură, nea Petrică, cum îi spun băieții, pentru a veghea zi și noapte (practic zi de zi, dacă te iei după snoavele lu Daea că noaptea-i zi) la neatârnarea culturilor agricole puse la pământ de vrăjmașul natural: seceta. „În urma analizelor și discuțiilor purtate cu domnul ministru al agriculturii, Petre Daea, am luat decizia să înființăm, începând de săptămâna viitoare, un comitet interministerial care se va ocupa de efectele și impactul schimbărilor climatice, al secetei pedologice, în agricultură. E nevoie să identificăm măsuri pe care să le luăm atât din fonduri guvernamentale, cât și din fonduri europene, pentru dezvoltarea sistemelor de irigații, pentru sprijinul fermierilor afectați de secetă şi pentru dezvoltarea capacităților de producție în industria agroalimentară”, zice Ciucă-al nostru. Din noul comitet fac parte reprezentanții mai multor ministere, implicate într-un fel sau altul în procesul numit generic „a da pâine calicilor”. Vorbim aici de Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Nu știm dacă aleșii care vor face parte din noul comitet vor fi retribuiți suplimentar însă, chiar dacă ar fi așa, nu ne-ar mira acest lucru. La urma urmei, nu-i lucru ușor să te războiești cu seceta asta „pandemică”, mai ales atunci când de 30 de ani încoace ai jucat Monopoly din trăistuța bani publici.