CNAS: Românii care vor să se trateze în străinătate să se informeze înainte, altfel pot plăti mult

0
277

Casa Națională de Asigurări de Sănătate avertizează: românii care vor să plece la tratament în străinătate trebuie să o facă în cunoştinţă de cauză, să se informeze la sursă, şi nu la cunoştinţe, pentru că altfel riscă să plătească foarte mult.

“Vorbim despre sistemele sanitare din alte ţări. Ne uităm la ceilalţi şi spunem: sistemul din Franţa este cel mai bun. Dar dacă îi întrebi pe francezi şi ei au foarte multe nemulţumiri. Ne uităm în Germania: sistemul nemţesc este foarte bun. Este adevărat că Legea asigurărilor a fost luată după sistemul german – dar am făcut-o noi româneşte, şi atunci e adevărat că nu mai seamănă -, dar şi ei au nemulţumiri. Se duce lumea la Viena, la AKH, ca la Mecca, dar şi acolo sunt limite. Şi de acolo se întorc pacienţi nemulţumiţi, dar cu costuri foarte mari”, a spus președintele CNAS,  Vasile Ciurchea.

Preşedintele CNAS a arătat că foarte mulţi pacienţi români se duc în afară fără a fi bine documentaţi.

“Noi, Casa de Asigurări, decontăm casei de acolo, nu decontăm pacientului, nu decontăm medicului, nu decontăm clinicii, decontăm casei din ţara respectivă. Şi decontăm atât cât spitalul are prevăzut în contractul cu casa. Dacă din 100 la sută din preţ spitalul respectiv are contract cu casa 80 la sută, noi decontăm 80 la sută, restul este pe banii pacientului. Pacientul, neştiind de la început, rămâne extrem de surprins şi, mai grav, în imposibilitatea de a completa acea sumă, şi încep tot felul de discuţii, cereri. Dar sunt anumite lucruri pe care nu le putem face pentru că nu ne lasă legea”, a explicat Ciurchea.

CNAS plăteşte aproximativ 70 de milioane de euro pe an pentru tratamente în străinătate.

Pe de altă parte, reprezentantul CNAS a punctat că România are un corp medical “extrem de bine pregătit”, “cu foarte multă dăruire şi cu o foarte mare putere de muncă”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.