Județul Vrancea se află sub incidența unei atenționări meteorologice de tip Cod Galben emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă sâmbătă, 6 iunie, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
Potrivit meteorologilor, în întreaga regiune a Moldovei, inclusiv în județul Vrancea, sunt așteptate perioade de instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii cu viteze cuprinse între 50 și 70 km/h. De asemenea, există posibilitatea producerii unor căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Cantitățile de apă vor fi însemnate, iar în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, se pot înregistra între 15 și 25 de litri pe metrul pătrat, iar izolat peste 30-40 l/mp. Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor continua local și în noaptea de sâmbătă spre duminică, în estul și sud-estul țării, iar duminică vor afecta mai ales jumătatea estică a teritoriului.







