Colectă de carte pentru copiii din satele uitate ale Vrancei, organizată de Asociația „Eu, tu și ei”

0
165

Librăria Alexandria din Focșani este zilele acestea gazda unui eveniment inițiat de Asociația „Eu, tu și ei”, gândit pentru a aduce o bucurie copiilor din satele uitate ale județului: „Ediție contagioasă. Colectă de carte, jocuri și rechizite”. Asociația organizează în perioada 1 – 15 septembrie o colectă de carte, rechizite și jucării educative pentru copiii necăjiți din patru sate incluse în proiectele pe care le derulează, însă evenimentul este mai mult decât atât. De luni și până duminică, între orele 17.30 și 20.00, povestașii Carte În Sate îi așteaptă pe toți cei interesați să vină pe scările Alexandria Librării Focșani pentru a citi împreună și pentru a dărui cărți. În incinta librăriei vă așteaptă un coș în care pot fi puse rechizite, enciclopedii, dicționare sau cărți pentru copiii care sunt mai puțin norocoși. „Anul acesta, totul a avut un parcurs cu totul și cu totul special, și pentru voi, și pentru noi și pentru ei. Am învățat să râdem cu ochii, să îmbrățișăm cu inima și să citim cu măștile pe gură. Pandemia nu ne-a oprit să fim buni. Să fim împreună. Să fim pentru ei. Pentru copiii din satele uitate. Pentru că, în final, pandemia nu dezbină. Pandemia ne unește! Detalii despre colectă puteți obține la adresa de email eutusieifocsani@gmail.com sau la numărul de telefon 0744217031.
Persoana de contact: Silvia Vrînceanu Nichita”, se arată pe pagina evenimentului.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.