Comasarea Teatrului și Ateneului în variantă nouă: înființarea unui centru pentru cultură și artă

0
224
Primăria continuă demersurile pentru comasarea celor două instituții culturale pe care le are în subordine, Teatrul Municipal “Mr. Gh. Pastia” și Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”.

Proiectul a stârnit controverse în spațiul public și nu a întrunit numărul necesar de voturi în Consiliul Local. Primarul Cristi Misăilă a venit marți cu explicații în ședința Subcomisiei de Dialog Social, în cadrul căreia a prezentat o nouă formă de proiect, precum și motivele care au stat la baza necesității apariției acestuia.

De data aceasta, Primăria propune înfințarea unui centru pentru cultură și artă cu numele filantropului Gheorghe Pastia. Acesta va avea, pe lângă un consiliul administrativ decizional, și un consiliu artistic, cu rol consultativ. Primăria mai propune înființarea Orchestrei de Cameră “Unirea” ca secție distinctă a noului centru cultural.

Primarul Misăilă a arătat că în prezent nici unul dintre instrumentiștii Orchestrei nu este angajat al Ateneului. Noul centru ar urma să aibă și un centru de excelență pentru copii talentați, care să fie pregătiți în mod gratuit de profesori îndrumători. Aceștia ar urma să facă o selecție riguroasă a copiilor, pe baza unor criterii stricte, în funcție de talentul și aptitudinile fiecărui copil.

Copiii ar urma să fie pregătiți în teatru și film, muzică, atât instrumentală, cât și vocală, dans sau arte plastice. În cadrul centrului se dorește și înființarea unui compartiment de impresariat artistic și evenimente culturale. Proiectul urmează să ajungă în atenția consilierilor locali în ședințele de comisii.

Cel mai probabil, proiectul va fi supus la vot în Consiliul Local Focșani în ședința din luna noiembrie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.