Compania de salubritate a primăriei din Panciu a câștigat din patru contracte încheiate luna aceasta mai mult decât în 8 ani!

0
411

Chiar dacă primarul orașului Panciu, Iulian Nica, se află „izolat” la domiciliu, fiind cercetat pentru anumite coțcării făcute la DUSPI SERV, compania de salubritate a primăriei, asta nu înseamnă că viața s-a oprit în loc. După cum se pare, noul conducător al urbei, viceprimarul Dumitru Șerban, și-a suflecat voinicește mânecile și a purces să ia măsuri menite să țină localitatea deasupra apei. Potrivit ultimelor achiziții făcute de UAT Panciu, reiese că noul viceprimar se frământă serios și nu poate dormi noaptea de grija societății DUSPI, aflată de ani buni în găleata datoriilor.

Așadar, într-o singură zi, respectiv 6 martie, aceasta a primit nu mai puțin de patru contracte cu primăria: trei în valoare de 157.000 lei (cu TVA) fiecare – 1. pentru servicii de curățare și măturare, 2. colectare deșeuri urbane solide și transport deșeuri menajere, 3. Servicii pentru lucrări comunitare și unul în valoare de 404.600 lei (cu TVA) pentru lucrări de arhitectură peisagistică în zona centrală a orașului. Prin urmare, cele patru contracte încheiate în aceeași zi, așa cum am spus, pe 6 aprilie, au o valoare totală de 561.600 lei, adică 116.129 de euro.

Însă, curios este un alt fapt, și anume că DUSPI a fost o societate falimentară încă de la înființare, în anul 2010. Astfel, profitul net înregistrat în 8 ani, între 2010 și 2018, s-a ridicat la modesta sumă de 156.779 lei, respectiv 32.419 euro, cu specificață că în anii 2013, 2015, 2016 și 2018 compania a ieșit pe minus, adică în pierdere. În același interval de timp (2010 – 2018) DUSPI a acumulat datorii de 2.078.908 lei, echivalentul a 429.881 euro.

Cifrele arată că doar din cele patru contracte încheiate luna aceasta cu primăria, DUSPI a câștigat de 3,5 ori mai mult decât a făcut-o în cei 8 ani. Până la urmă nu-i rău, însă primăria ia bani dintr-un buzunar bun, ca să-i pună apoi într-unul găurit serios. Este și asta o formă de management…

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.