Focșaniul va avea un nou cetățean de onoare în persoana compozitorului Horia Moculescu.
Proiectul va fi supus analizei și votului în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Focșani care va avea loc, marți, 28 martie.
Horia Moculescu nu este focșănean, însă municipalitatea vrea să-i acorde compozitorului titlul de cetățean de onoare al orașului în semn de mulțumire pentru implicarea în organizareaFestivalului de muzică ușoară românească „Florentin Delmar”, care a devenit tradiție la Focșani. Horia Moculescu este președinte al festivalului de 39 de ani.
„Prin activitatea sa, compozitorul Horia Moculescu a contribuit la dezvoltarea, promovarea, organizarea şi desfăşurarea Festivalului Florentin Delmar şi implict a făcut cunoscut muncipiul Focşani prin promovare intensă a festivalului pe plan naţional”, se arată în expunerea de motive.