Primarul Emil Tacu merge pe al 5-lea madat de șef al administrației locale însă nu pare prea implicat (asta ca să nu spun deloc) în problemele de mediu. După cum se poate vedea și din fotografiile de mai jos, mormane de gunoi zac împrăștiate peste tot, la marginea drumului, și asta nu în vreo vale sau pe un teren viran de la marginea localității, așa cum fac mulți dintre primari pentru a-și dosi deșeurile, ci pe una dintre ulițele satului, la doar aproximativ 40-50 de metri chiar de clădirea în care alesul poporului din Corbița își desfășoară activitatea zilnică. Până la un punct îi înțelegem nepăsarea. Dacă era vară iar afară ar fi fost temperaturi de 40 de grade, atunci simțul olfactiv al primarului Tacu ar fi avut de suferit. Noi înțelegem că, în unele cazuri, oamenii aruncă deșeurile pe unde apucă dar asta nu îl scuză pe primul gospodar al comunității să fie mai implicat și să ia atitudine. Până la urmă, nu este alesul doar a celor 450 de oameni care l-au votat, el reprezintă interesul tuturor cetățenilor comunei. Așadar, dacă resturile zac azvârlite la doi pași de primărie, ei bine, în curtea acesteia se poate vedea cum pubelele pentru colectarea selectivă stau așezate cuminți, în linie, ca niște soldați la apel, noi-nouțe.