Într-o investigație legată de un concurs de ocupare a două posturi vacante la Poliția Rutieră a IPJ Vrancea, jurnaliștii de la publicația „Curs de guvernare” lansează o serie de acuzații care vizează corectitudinnea organizării examenului. Organizat în ianuarie 2021, la conursul amintit și-au depus dosarele 28 de candidați, 15 dintre aceștia – toți agenți de poliție fiind prezenți în salaîn are au dat proba scrisă.
În urma examinării lucrărilor, Cătălin Bernovici și Sorin Oprea au fost declarați ca find fericiții câștigători, însă ceilalți candidați au contestat rezultatul acuzându-și colegii că au copiat cu ajutorul unor smartwatch-uri dar și cu „sprijinul” unor membri ai comisiei de examinare.
Cum era și normal, în cauză au fost declanșate cercetări (aprilie 2021) iar ofițerii însărcinați cu ancheta au descoperit pe înregistrarea video a examenului mai multe „ciudățenii”. De exemplu, deși șeful comisiei de examinare, comisarul Cătălin Manea, le spune candidaților că nu au voie cu mijloace de comunicare cu exteriorul, ci doar cu buletinul și un instrument de scris, candidatul Sorin Oprea este văzut pe video cum își consultă repetat smartwatch-ul, fără ca cineva să îi atragă atenția.
De asemenea, la începerea examenului, același Oprea îi este permis acesul la toaletă (unde este însoțit de comisarul Manea – șeful comisie de examinare) unde întârzie aproape două minute.
Mai mult, jurnaliștii de la „Curs de guvernare” au dezvăluit că soția lui Sorin Oprea lucra ca ofițer în cadrul Serviciului Resurse umane din cadrul IPJ Vrancea iar în momentul susțineri examenului a făcut parte din comisia de multiplicare a subiectelor.
Însă, după toate cercetările, Dorina Rîșca, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a decis clasarea cauzei. Întreaga anchetă poate fi cititi AICI