Concurs pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani

2
834

Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de manager. Concursul va avea loc la sediul unității medicale, în perioada 12.12.2022 – 30.12.2022, desfășurându-se în doua etape: una de verificare a îndeplinirii condițiilor stabilite (12.12.2022) și etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management care se va desfășura la sediul Spitalului Județean de Urgenta „Sf. Pantelimon” Focșani pe baza temelor – cadru (23.12.2022, ora 10:00). Cei interesați trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie absolvenți de studii superioare (cu 5 ani vechime în specialitatea studiilor) în domeniile medicină, juridic sau economic, să fie absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar agreate de Ministerul Sănătății și să nu fi fost condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni comise cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. Rezultatelor finale ale concursului  se vor afișa în data de 30.12.2022, la ora 14:00 (Detaliile și condițiile pot fi găsite AICI). Mandatul actualului manager al spitalului din Focșani expiră la începutul anului viitor. Cel mai probabil, Constantin Mîndrilă se va înscrie la acest concurs. Rămâne de văzut dacă acesta va avea și contracandidați.

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.