Condamnat la închisoare cu executare, Paul al României este de negăsit | Polițiștii l-au dat în urmărire internațională

0
463

Condamnat la pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, Paul al României este de negăsit. Polițiștii au mers, joi seara, la locuința acestuia pentru a pune în aplicare mandatul justiției, însă acesta nu a fost de găsit. Polițiștii au emis pe numele acestuia un mandat de urmărire internațională. Conform informațiilor publicate pe site-ul IGPR, la secțiunea persoane urmărite, Paul al României a fost condamnat joi, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. „La data de 17.12.2020 Curtea de Apel Brasov a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 42 din 17.12.2020 impotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, fiul lui Mircea-Grigore si Helene-Henriette, nascut la data de 13.08.1948 in Franta, loc. Paris, domiciliat in Mun. Bucuresti, str. Alexandru Philippide, nr. 6, condamnat la 3 ani si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de cumparare de influenta si complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice”, se arată în informarea IGPR. Condamnarea definitivă a fost pronunțată de judecători în cazul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov. În același dosar, ÎCCJ i-a condamnat și pe oamenii de afaceri Benny Steinmetz și Tall Silberstein, în lipsă, la câte cinci ani de detenție, dar și pe omul de afaceri Remus Truică care va merge după gratii pentru o perioadă de 7 ani de zile. Cu toți sunt acuzați că, în urmă cu zece ani, au pus la punct o grupare care să îl ajute pe Paul al României să recupereze Ferma Regală Băneasa și Pădurea Snagov, pe motiv că i-au aparținut bunicului său, deși în realitate nu avea drept de moștenire. Odată cu aprobarea retrocedării, bunurile au ajuns în posesia lui Remus Truică și a unor interpuși ai oamenilor de afaceri israelieni. Prejudiciul în acest dosar a fost calculat la peste 145 milioane de euro. Conform jurnaliștilor de la G4Media, Paul al României s-ar afla în Portugalia.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.