Conducerea Spitalului Județean Vrancea lămurește situația privind angajările temporare din instituție

0
189

În urma unui articol publicat în Monitorul de Vrancea, potrivit căruia administrația Spitalului Județean Vrancea a anunțat prea târziu concursul pentru ocuparea unor posturi vacante, disponibile doar pe durata stării de alertă, adică scoaterea acestora la concurs cu doar 2 zile înainte de termenul limită pentru depunerea dosarelor, managerul instituției a venit cu noi precizări în acest sens. Medicul Codruța Neagu avertizează că materialul cu pricina a fost scris fără ca autorul să se documenteze înainte, respectiv să citească normele metodologice de aplicare a ordinului Ministerului Sănătății, ori acest lucru a fost făcut deliberat. „Știrea a fost redactată fără a fi citite normele metodologice cuprinse în Ordinului Ministerului Sănătății sau aceastea au fost ignorate cu bună știință doar pentruun nou subiect de presă. Semnatarii articolului o acuză pe managerul interimar al Spitalului Județean, dr. Codruța Elena Neagu, că anunțul privind ocuparea fără concurs a posturilor vacante sau temporar vacante a fost făcut public pe 22 septembrie, iar termenul limită de depunere a actelor este joi, 24 septembrie. Numai că, citind normele metodologice din ordinul Ministerului Sănătății îți dai seama de reaua intenție. Astfel, la articolul 5 se precizează că „în termen de două zile lucrătoare de la data publicării anunțului, candidații trimit pe adresa de e-mail stabilită de conducătorul instituției care organizează selecția documentele prevăzute la articolul 3, aliniatul 3”. În aceste condiții, conducerea Spitalului Județean Vrancea nu a făcut altceva decât să respecte legea”, se arată într-un comunicat de presă trimis de instituția medicală și semnat de managerul acesteia, dr. Elena Codruța Neagu.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here