Consilierii județeni au fost convocați în ședință extraordinară, întâlnire ce a fost fixată pentru vineri (22 noiembrie) la ora 12.00. Aleșii vor avea pe ordinea de zi doar trei proiecte de hotărâre, pe marginea cărora își vor exprima votul, toate trei legate de una dintre cele mai importante investiții din Vrancea – construirea noului spital județean. Iată proiectele:
- „ Aprobarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici actualizați la faza Proiect tehnic de execuție, pentru obiectivul de investiții “Spitalul Judeţean de urgenţă Focşani – judeţul Vrancea”
- „ Încheierea Acordului de Parteneriat pentru implementarea proiectului “Spitalul Judeţean de urgenţă Focşani – judeţul Vrancea”
- „ Aprobarea proiectului “Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani – judeţul Vrancea” și a cheltuielilor legate de proiect”