Cronologia evenimentelor de astăzi, care au dus la eșecul ședinței extraordinare a Consiliului Local Focșani cu patru mari și late proiecte pe ordinea de zi, printre care și alegerea viceprimarilor, este explicat și din perspectiva USR PLUS. Într-o postare pe Facebook, care s-ar vrea asumată de ambii consilieri focșăneni ai USR PLUS, dar care face referire doar la Alexandra Tătaru, se subliniază că lipsa din sală a acestora a fost cu adevărat ceva calculat. Însă boicotul viza doar primele două proiecte de pe ordinea de zi, dat fiind că alegerea viceprimarilor municipiului Focșani nu se poate face decât prin vot secret, ceea ce impune prezența fizică a consilierilor locali. Potrivit explicațiilor USR PLUS, consilierilor locali care au dorit să participe online atât la ședința Comisiei de buget și administrație publică cât și ulterior, la ședința extraordinară, nu le-a fost furnizat linkul pentru participarea prin zoom. Așa se face că la comisie, din cei 11 membri de drept, nu au participat decât cei 5 aleși PNL, fără restul de 4 consilieri social democrați și 2 USR PLUS, iar la ședința extraordinară sala a fost plină doar în partea liberală. E drept, pe zoom au participat alți doi consilieri – Alexandra Tătaru și Mihai Nedelcu – liderul de grup al PSD, însă fără a avea cuvinte sau opinii referitor la ceea ce se întâmpla în ședință.
„Consilierii locali USR PLUS nu au dat curs prezenței fizice la ședința extraordinară a CL Focșani convocată pentru astăzi, 22 decembrie 2020, considerând că este din nou forțată alegerea viceprimarilor, prin aceleași 2 proiecte impuse pe ordinea de zi de către aleșii PNL, fără a avea loc discuții sau negocieri la nivel de conducere între formațiunile noastre.
În schimb, am dorit să votăm alături de PNL celelalte 2 proiecte, respectiv alocarea unei sume din bugetul național pentru ENET și aprobarea tarifelor percepute de Administrația Piețelor Focșani pentru anul 2021.
Se pare că se dorește ca USR PLUS să fie, din nou, prins la mijloc într-un joc politic orchestrat de către liderii PNL și primarul PSD Cristi Misăilă care, la rândul său, este în alt conflict cu propriul partid.
Am solicitat prezența online la ședință a consilierei USR PLUS Alexandra Tătaru, așa cum s-a întâmplat și cu alți consilieri locali în alte ocazii, conexiunea fiind realizată de aparatul IT al Primăriei Focșani, încă din timpul întrunirii comisiei buget-finanțe, dar am fost ignorați. Așa încât, orice speculație cu privire la absența noastră și ignorarea demersului USR PLUS de a vota proiecte pentru focșăneni este doar încă un motiv de a denatura adevărul.
În sprijinul afirmației noastre va atașăm capturile ce demonstrează prezența noastră online”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a USR Focșani.