Alesul județean PSD care a spus despre Clotilde Armand, că „în Franţa era răpită şi violată zile în şir“ are o nouă ieșire publică în care a sărit în apărarea bătăușului dat afară din Prefectura Vrancea. Consilierul județean PSD, Ioan Micu, a postat pe Facebook un text cu titlul „Je suis Răducanu Cătălin”, în care îi ia apărarea fostului șef de cabinet de la Prefectura Vrancea. Duminică dimineață, Cătălin Răducanu i-a aplicat o corecție fostului deputat PSD Dragoș Bîrlădeanu. Cafteala care a avut loc în fața unui club din Focșani l-a făcut pe fostul deputat Bîrlădeanu să meargă la poliție și la medicina legală de unde i-a fost eliberat un certificat medico-legal. La scurt timp după incident, Răducanu și-a semnat demisia de la cabinetul prefectului. În mesajul postat pe Facebook, Ioan Micu sare în apărarea lui Răducanu spunând că gestul nu trebuie judecat aspru pentru că ar fi fost făcut sub influența băuturilor alcoolice. „Je suis Răducanu Cătălin! Scriu acest text nu în susținerea gestului reprobabil pe care Cătălin l a făcut la ora 5 dimineață după multe grade de alcool consumate, ci pentru ca îl cunosc pe Cătălin Răducanu omul, colegul de partid și da prietenul meu, sunt convins ca I pare rău, regretă și dacă ar putea da timpul înapoi nu ar mai proceda în aceeași maniera! A greșit și va plăti conform legilor în vigoare dar nu putem și nu I corect sa l judecam doar in aceasta cheie al unui gest făcut sub influenta băuturilor alcoolice și răspunzând unei provocări la care mulți dintre noi poate am fi procedat cumva la fel,(Dragoș a lovit primul) eu unul trebuie sa recunosc, da am făcut acest lucru și pe care și astăzi îl regret pentru ca în condiții normale(fără consumul de alcool) nu l făceam pentru nimic în lume dar alcoolul cu efectele lui negative care inhibă rațiunea și scoate cei mai rău în noi duce la astfel de evenimente absolut regretabile! Vreau sa cred ca mai exista omenie în mulți dintre noi și empatie nimeni nu este perfect și lipsit de păcate deci sa arunce cu piatra cei fără de păcate, cei care îl cunosc cu adevărat pe Cătălin sunt convins ca sunt în asentimentul meu! A ierta este Dumnezeiește, a condamna este la îndemâna oricui!”, a scris consilierul PSD pe pagina sa de socializare. Ioan Micu este același personaj care în vara anului trecut a scris pe Facebook despre primarul Sectorului I, Clotilde Armand, că „în Franţa era răpită şi violată zile în şir, aoleu stai că asta-i convenea bebeluşei albe de Guadalupe”. După acea postare, alesul județean PSD a fost dat în judecată și a pierdut în primă instanţă procesul, judecătorii apreciind că i-a adus prejudicii de imagine primarului Sectorului I şi trebuie să-i plătească daune morale de 30.000 de lei. Chiar dacă șeful său de partid a anunțat la acea vreme că-l va exclude, acest lucru nu s-a întâmplat. Nicușor Halici, la acea vreme președinte interimar PSD Vrancea, a transmis că nu acceptă asemenea atitudine și că va solicita demisia acestuia