Consiliul Local Focșani se va constitui sâmbătă. Care sunt numele vehiculate pentru funcția de viceprimar

0
807
Sedința de constituire a noului Consiliu Local Focșani va avea loc astăzi (sâmbătă), începând cu ora 10:00. Primarul ales, Cristi Valentin Misăilă va depune jurământul alături de 20 consilieri aleși în urma scrutinului din data de 5 iunie.
Misăilă urmează să preia frâiele orașului Focșani de la fostul edil al municipiului Decebal Bacinschi care a condus orașul timp de 16 ani de zile.
În urma alegerilor de la începutul acestei luni, Cristi Valentin Misăilă a reușit să câștige Primăria Focșani cu un număr de 11.775 de voturi valabil exprimate, în timp ce contracandidații săi Ion Ștefan (PNL) și Marius Eusebiu Iorga (UNPR) au adunat 10.607 voturi, respectiv 2.572 voturi.
Astfel, Consiliul Local Focșani va fi format din 21 de consilieri: 9 consilieri PSD, 8 consilieri PNL, 2 consilieri UNPR, un consilier ALDE și independentul Emanuel Gongu.
La ședința de constituire a noului Consiliu Local vor fi aleși și cei doi viceprimari ai orașului. Pentru aceste funcții sunt vehiculate mai multe nume. Printre cei care au șanse să devină viceprimari se numără Ionuț Mersoiu fost consilier local PSD, Bogdan Matișan (PSD) care a mai deținut funcția de viceprimar în perioada 2010-2012, actualul viceprimar Marius Iorga de la UNPR, dar și independentul Emanuel Gongu.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.