Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: Alocaţiile diferenţiate nu respectă Constituţia

0
142

copii parc - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: Alocaţiile diferenţiate nu respectă Constituţia

Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, consideră că textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii. Csaba Asztalos a explicat  că singura condiţie pusă de Constituţie pentru a beneficia de alocaţie este de a fi copil.

Astfel, potrivit articolului 49, “statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap”. Pe de altă parte, acelaşi articol mai prevede că “alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege”.

Asztalos subliniază că, în interpretarea sa, textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar că Guvernul poate gândi alte forme de ajutor pentru copiii din familii defavorizate.

De altfel, a amintit el, există o decizie a Curţii Constituţionale  prin care limitările în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor au fost declarate neconstituţionale.

Miercuri, premierul  a afirmat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente. Parlamentul a aprobat pe 20 mai dublarea alocaţiei pentru copii, care este în prezent de 42 de lei.

“Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează”, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că va transmite o adresă prin care va întreba Curtea Constituţională dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

Pe 20 mai, deputaţii au aprobat un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.