Consultă noua structură a anului școlar 2015-2016!

0
371

Anul şcolar 2015-2016 va avea 175 zile de cursuri, din 14 septembrie până în 24 iunie, prima vacanţă va fi în săptămâna 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru învăţământul primar, urmată de vacanţa de iarnă, din 19 decembrie până în 10 ianuarie, cea intersemestrială, în 6-14 februarie şi cea de primăvară, din 23 aprilie până în 3 mai.

Conform calendarului, anul şcolar 2015-2016 va avea 36 de săptămâni de cursuri. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în 3 iunie 2016.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind pentru probele de la Evaluarea Naţională. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în 17 iunie 2016.

Noul an şcolar este structurat pe două semestre. Semestrul I începe în 14 septembrie, iar prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru elevii din clasele pregătitoare şi cei din clasele I-IV, dar şi pentru copiii de la grădiniţă.

Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă 6 februarie şi se va încheia duminică 14 februarie.

Semestrul al doilea începe în 15 februarie şi se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programată vacanţa de primăvară.

Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Clasele din învăţământul preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul “Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice.

Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.