Controale la balastierele din Vrancea! Amenzile depășesc 100.000 de lei!

0
290

În perioada 02 – 03 noiembrie a, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Vrancea a iniţiat şi coordonat o acţiune ce a avut drept scop verificarea modului de respectare a legislaţiei în vigoare de către administratorii unor societăţi comerciale ce exploatează agregate minerale (nisip şi pietriş) pe raza judeţului. La acţiunea care a avut loc au participat și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, precum și inspectori din cadrul Administrației Naționale Apele Române. Activitățile au fost desfășurate la patru operatori economici de pe raza județului Vrancea, atât în stațiile de sortare cât și în perimetrele de exploatare a agregatelor minerale. Cu această ocazie, au fost constatate patru infracțiuni prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003 și Legea apelor nr. 107/1996, constând în exploatarea de agregate minerale, fără deținerea de permise de exploatare ori fără deținerea autorizațiilor de gospodărire a apelor. Cercetările continuă sub supravegherea parchetelor competente, urmând ca la definitivarea acestora să fie făcute propuneri legale. De asemenea, în urma deficiențelor constatate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 110.000 lei pentru încălcarea O.U.G. nr. 195/2005 și Legea nr. 292/2018. (IPJ Vrancea)

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.