Îndrăznește să fii informat!

vineri, 29 martie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateControl judiciar în cazul primarului orașului Mărășești, Valerică Chitic!

    Control judiciar în cazul primarului orașului Mărășești, Valerică Chitic!

    Judecătorii de la Curtea de Apel Galați au stabilit ca măsură preventivă controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul primarului din Mărășești, Valerică Chitic. Săptămâna trecută, magistrații CA Galați au admis în parte contestația formulată de procurorii parchetului Vrancea în dosarul în care primarul Chitic este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni: folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, instigare la abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, instigare la folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, constituirea unui grup infracțional organizat. „Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Desfiinţează, în parte, încheierea de şedinţă din data de 27.06.2022, (…) ia față de inculpatul Chitic Valerică Dorel măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu începere de la data de 13.07.2022, până la data de 10.09.2022, inclusiv. (…) Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; – să informeze de îndată organul judiciar pe rolul căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; – să nu părăsească țara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar pe rolul căruia se află cauza. (…) Definitivă”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Galați.

    CITEȘTE ȘI: Primarul Valerică Chitic scapă de arestul preventiv! Magistrații de la Tribunalul Vrancea au respins propunerea procurorilor

    spot_imgspot_img
    spot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    GALAȚI: Adolescenți cercetați după ce au agresat patru tineri pe stradă. Unul a amenințat cu briceagul

    Doi adolescenţi de 15, respectiv 16 ani sunt cercetaţi de către poliţişti, după ce...

    Femeia care și-a ucis în bătaie fetița, încă 30 de zile de arest preventiv

    Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând...

    Costurile de masă și cazare pentru refugiații ucraineni, prelungite până la 30 iunie

    Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin...

    Infracțiunile silvice în atenția autorităților din Vrancea! Controale ample în localitățile de munte ale județului!

    Ieri, 27 martie, în intervalul 06:00 – 16:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra,...

    ARTICOLE POPULARE

    ACUM Pompierii acționează pentru stingerea unui incendiu în comuna Paltin

    ISU Vrancea a anunțat că în acest moment două echipe de la Secția de...

    VIDEO Imagini cu mașinile implicate în accidentul de la Urechești

    Se pare că neatenția cel puțin a unuia dintre cei șase conducători auto implicați...

    Incident șocant la școală. Doi elevi, frate și soră, au sărit la bătaie la profesor. Un alt profesor, trântit la podea

    Un incident de o gravitate rară a avut loc miercuri, într-o școală din Bacău....