Copiii de până la 3 ani ar putea să fie scoși de la întreținere

0
422

Propunere menită a veni în sprijinul familiilor cu copii mici, în care oricum cheltuielile sunt foarte mari. Copiii de până în 3 ani ar putea fi scoși de la întreținere, propune un senator PNL din Bacău. Parlamentarul propune ca micuții de până la 3 ani să fie excluşi din numărul persoanelor care plătesc cheltuielile cu apa, căldura sau gazul în cadrul asociaţiilor de proprietari, în acest sens fiind depusă deja o iniţiativă legislativă.

Totodată, liberalul propune extinderea termenului de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, de la maximum 20 de zile calendaristice la maximum 30. Includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei şi cheltuielile asociaţiei de proprietari nu se justifică, consideră iniţiatorul. Consumul realizat de aceştia se poate reflecta în contoarele de apă sau în consumul locuinţei per ansamblu, argumentează senatorul PNL.

”În plus, în condiţiile în care animalele mici de companie (pisici, căţei, etc) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile «provocate» de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe”, mai afirmă Dr.Dragoş Luchian expunerea de motive a proiectului de lege înregistrat la Senat, pentru care iniţiatorul a cerut procedură de urgenţă.

Potrivit textului iniţiativei care modifică legea asociaţiilor de proprietari, minorii de până la 3 ani nu sunt luaţi în considerare în cazul cheltuielilor pe consumuri individuale şi a celor pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociaţiei de proprietari.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here