Corina a absolvit în acest an Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Originară din comuna Valea Sării, s-a clasat pe locul întâi la arma Ministerul Afacerilor Interne, cu media 9,42 și a primit gradul de subinspector. „Sora mea, cadru militar, este cea care m-a inspirat dintotdeauna în alegerile pe care le-am făcut, tot ea fiind cea care m-a motivat să urmez acest drum. Încă de mică eram fascinată de uniforma de poliție, de respectul pe care aceasta îl impune celor din jur. Aceasta meserie este de fapt o vocație, sunt conștientă că presupune multă muncă și sacrificii, dar bucuria de a-i ajuta pe cei din jurul meu, cu siguranță, va compensa.” Tânăra polițistă este specializată în științe economice și administrative. Totodată, înainte de a deveni polițistă, ea s-a dovedit o elevă eminentă a Liceului „Simion Mehedinți”, din Vidra și a participat la olimpiade școlare la matematică. Noua colegă a fost primită de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, care a întâmpinat-o cu un mesaj de bun venit. Conducerea inspectoratului îi transmite tinerei colege succes în activitate şi o asigură de tot sprijinul în ceea ce priveşte îndeplinirea noilor atribuţii. (IPJ Vrancea)
Corina, absolventă de nota 10 repartizată în județul natal, Vrancea
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.