Coronavirus Vrancea: 16 cazuri noi în ultimele 24 de ore, dintre cele 3.109 raportate la nivel național

0
192

Vrancea a ajuns azi la un total de 2.978 de cazuri confirmate de coronavirus de la debutul pandemiei și până în prezent, cifră la care s-au adăugat 16 cazuri noi, raportate în ultimele 24 de ore. La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.109 cazuri noi de persoane infectate, totalul românilor care au aflat că au coronavirus din martie și până în prezent fiind de 160.461. Din această cifră totală, cei mai mulți – 120.515, sunt pacienți care au fost declarați vindecați, însă crește și bilanțul tragic. Astfel, până astăzi, 5.535 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. „În intervalul 12.10.2020 (10:00) – 13.10.2020 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani. 64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități , iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.