Vrancea a ajuns astăzi la 225 decese, de ieri și până azi alte 4 persoane din județ, diagnosticate cu coronavirus, pierzându-și viața. Crește și numărul cazurilor pozitive, în ultimele 24 de ore fiind confirmate alte 67 de cazuri noi, în urma efectuării a 183 de teste. La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cu aceste cazuri, până astăzi, pe întreg teritoriul României, au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate – 6.360 din Vrancea. Dintre aceștia, 451.477 sunt pacienți care au fost declarați vindecați – 5.210 din județul nostru. Însă numărul celor care pierd lupta cu virusul continuă să crească, bilanțul total ajungând azi, în toată țara, la 13.264. „În intervalul 11.12.2020 (10:00) – 12.12.2020 (10:00) au fost raportate 148 decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitaleledin Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș,Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.
Coronavirus Vrancea: 4 decese și 67 de cazuri noi confirmate
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.