Coronavirus Vrancea: 6 cazuri pozitive din cele 808 raportate la nivel național

0
67

Vrancea a mai înregistrat oficial alte 6 cazuri pozitive în ultimele 24 de ore, numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus de la debutul pandemiei ajungând astfel la 2.607. La nivel național, au fost raportate încă 808 cazuri noi, adică persoane care nu au mai avut un test pozitiv, totalul persoanelor confirmate fiind de 113.589. Dintre acestea, 90.649 sunt pacienți care au fost declarați vindecați, însă 4.458 este numărul total al românilor diagnosticați cu infecție cu COVID-19 care au decedat. „În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani. 22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în raportarea Grupului de Comunicare Strategică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here