Coronavirus Vrancea: încă patru persoane au decedat în ultimele 24 de ore. Alți 54 de vrânceni au aflat că sunt infectați

0
385

Raportarea zilei de azi arată că în Vrancea au fost nu mai puțin de 4 decese înregistrate în ultimele 24 de ore, și totodată alți 54 de vrânceni au aflat că sunt infectați. Potrivit datelor oficiale, de ieri și până azi au fost efectuate la noi în județ 189 de teste, iar până în prezent, în cele câteva luni de pandemie, 4.038 de persoane au fost confirmate pozitiv. La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cea mai mare parte – 211.408 – sunt pacienți care au fost declarați vindecați, însă crește îngrijorător numărul deceselor, azi atingându-se un nou record la nivel național. „Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 09.11.2020 (10:00) – 10.11.2020 (10:00) au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani. 160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.