Cresc prețurile la transportul public local! Din iulie, costul unui bilet de călătorie va fi de 2,5 lei

0
316

Începând cu data de 1 iulie 2022, tarifele practicate de Transport Public SA Focșani vor fi mai mari. Consiliul Local Focșani a votat un proiect de hotărâre prin care au fost majorate prețurile biletelor de călătorie și cel al abonamentelor pentru transportul public local.

În luna aprilie a acestui an, proiectul a fost pus în dezbatere publică după ce Asociația Metropolitan Trans a înaintat propunerile de majorare către Primăria Focșani. Săptămâna trecută, proiectul a trecut de votul aleșilor locali. Conform documentelor, începând cu prima zi a lunii viitoare costul unui bilet de călătorie va fi majorat cu 50 de bani, de la 2 lei la 2,5 lei. Majorate au fost și prețurile la abonamente. Astfel, un abonament cu 30 de călătorii va avea un cost de 62,50 lei, un abonament lunar fără limită de călătorii pentru elevi va fi 84 de lei, un abonament lunar fără limită de călătorii pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora – 55 lei, un abonament cu 20 de călătorii pentru pensionari – 50 lei, un abonament lunar fără limită de călătorii pentru veterani de război, văduve de război, eroii și urmașii revoluției de la 1989, foștii deținuți politici, persecutați politic din motive etnice, donatori de sânge și alte categorii de persoane stabilite prin legi speciale va costa nu mai puțin de 84 de lei. În documentele care au stat la baza hotărârii de consiliu, societatea de Transport Public a pus totul pe seama creșterii costurilor cu carburantul, cu utilitățile și cu întreținerea parcului auto. “(…) creșterea costurilor ca urmare a majorării prețului unitar pe litrul de carburant, creșterea cheltuielilor cu utilitățile: apă, gaze naturale, serviciul de salubrizare, energie electrică, creșterea cheltuielilor cu întreținerea și reparațiile, odată cu mărirea parcului auto, opinăm că, ajustarea tarifelor pentru serviciul public local de transport urban de călători în Focșani este o necesitate (…)”, se arată în motivarea companiei de Transport Public SA Focșani. Majorările votate de aleșii locali reprezintă în medie o creștere de 25% a tarifelor care nu au mai fost majorate din anul 2017.

 

Revelion 2023 Antal Queen 2
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.
Revelion 2023 SARA Events

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.