Crescătorii de oi şi capre vor să reia protestele

0
252

Crescătorii de ovine şi caprine vor să reia protestele, din cauză că problemele nu le-au fost soluţionate, iar Guvernul nu a modificat Legea vânătorii aşa cum au cerut, mai ales articolele care fac privesc perioada de păşunat şi numărul de câini la stână

„Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România (afiliat Agrostar – n.r.) îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că, deşi la protestul organizat în luna decembrie 2015 circa 8.000 de crescători de animale au obţinut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeaşi situaţie. Deşi Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de păşunat şi de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanţa care a expirat, ci şi cu privire la dreptul de proprietate şi despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat”, a transmis miercuri Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe – Agrostar.

Legea actuală le interzice ciobanilor păşunatul între 6 decembrie şi 24 aprilie şi nu le permite să ţină mai mult de trei caini ciobăneşti la stână. Mii de oieri au protestat la mijlocul lunii decembrie în centrul Capitalei, nemulţumiţi de o lege care le interzice să ţină la stâne câţi câini vor. Premierul Dacian Cioloş le-a promis atunci modificarea legilor prin ordonanţă de urgenţă.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.