Cristi Misăilă: „Îmi pot da demisia dar numai dacă asta vor focșănenii!”

3
2827

În cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, 9 iunie, primarul Focșaniului reiterează faptul că bugetul local este în continuare blocat de amendamentele propuse și votate în ședința din 10 mai de consilierii PNL-USR. El a mai spus că varianta înaintată de liberali, cea prin care el ar putea echilibra bugetul din pix, este total ilegală și nu poate lua în calcul așa ceva. În acest sens, Cristi Misăilă a declarat că este gata de a-i delega viceprimarului Ana Maria Dimitriu atribuția de ordonator de credite, astfel încât aceasta să-și asume deplina responsabilitate pentru respectiva decizie. Mai mult decât atât, primarul a spus că, în ciuda tuturor zvonurilor care aleargă prin târg, el nu-și dorește nicio funcție politică în interiorul partidului, că vrea să facă administrație și nu jocuri politice. De altfel, șeful administrației locale a subliniat că în toată această luptă pentru buget nu a fost sprijinit nicio clipă de partidul din care face parte și, implicit, de consilierii social-democrați. În ciuda acestor lucruri, Cristi Misăilă spune că nu-și va da demisia din partid dar că va renunța la funcția de primar, însă numai în cazul în care acest lucru va fi cerut de focșăneni (adică prin referendum). „PSD nu m-a sprijinit deloc în această luptă. Și chiar dacă președintele interimar al PSD și acoliții săi nu m-au sprijinit, eu tot nu mă dezic de partidul din care fac parte, așa bun sau rău cum este. Eu vreau să fac administrație, nu politică, iar pentru binele focșănenilor îmi pot da și demisia dar vreau să aud asta de la ei”, a declarat primarul Focșaniului, Cristi Misăilă.

Loading...

3 COMENTARII

  1. Șansele ca să-și piardă funcția prin referendum sunt, după părerea mea, zero. Dar PNL-istii pot desigur să încerce schema asta, eu chiar semnez pentru inițiativă, și sunt si pentru reducerea pragului de semnături necesar, cred că 10% în condițiile în care foarte mulți români sunt plecați este foarte rezonabil. Să fim obligați să suportăm 4 ani o administrație proastă nu poate însemna democrație. În orice alt domeniu greșelile sunt corectate imediat, acest principiu ar trebui să funcționeze și în domeniul electoral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.