Îndrăznește să fii informat!

miercuri, 19 iunie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateCronica dimineții - 29.05.2024

    Cronica dimineții – 29.05.2024

    1. În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi, la Praga, miniştrii de externe din Alianţa Nord-Atlantică se reunesc pentru a schiţa deciziile summitului din iulie de la Washington. O serie de oficiali şi diplomaţi europeni consideră că Iohannis joacă pe termen lung şi se foloseşte de candidatura sa la NATO pentru a se poziţiona pentru un alt rol de rang înalt în UE. (News.ro)

    2. Biroul Electoral Central a decis că datele despre prezenţa la vot vor fi prezentate în timp real în ziua alegerilor, pentru fiecare scrutin în parte. Va fi comunicat numărul alegătorilor care au votat pe liste permanente sau suplimentare, defalcat pe sexe, vârste şi mediul de provenienţă. (Hotnews)

    3. 2023 a fost al treilea an consecutiv când Lidl a raportat cea mai mare cifră de afaceri dintre retailerii alimentari din România, depășind pragul de 20 de miliarde de lei, o premieră pentru România. (Economica)

    4. Secretarul de stat american Antony Blinken va discuta miercuri la Chişinău despre sprijinul Statelor Unite pentru ca Republica Moldova să facă progrese în ceea ce priveşte aderarea sa la UE şi securitatea energetică, a anunţat Departamentul de Stat. Antony Blinken se va întâlni cu preşedinta Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean şi cu alţi oficiali. (News.ro)

    5. Nu există deocamdată un consens în UE pentru trimiterea de instructori militari pe teritoriul Ucrainei, a declarat marţi la Bruxelles şeful diplomaţiei europene, la finalul unui consiliu al miniştrilor apărării din statele membre. (Digi24)

    Din Cronica Sportivă: Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi favorită 28, a fost eliminată, în primul tur la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Ea a fost învinsă de Anna Blinkova (Rusia), 45 WTA, 6-3, 3-6, 7-6 (10/5).

    6. Vladimir Putin a ameninţat Europa, spunând că membrii NATO se joacă cu focul atunci când propun ca Ucrainei să i se permită să folosească armele occidentale pentru a lovi în interiorul teritoriului Rusiei, ceea ce, a avertizat el, ar putea declanşa un conflict global în care ar putea fi folosite armele nucleare. „În Europa, în special în ţările mai mici, trebuie să se gândească cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că, foarte adesea, sunt state cu un teritoriu mic şi o populaţie foarte densă”. (News.ro)

    7. Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul Germaniei Olaf Scholz au declarat marţi, după întâlnirea pe care au avut-o, că Ucrainei ar trebui să i se permită să lovească anumite baze militare din interiorul Rusiei de unde sunt trase rachete spre teritoriul ucrainean, dar nu şi alte ţinte. (News.ro)

    8. Procuratura din Malta l-a pus oficial sub acuzare marţi pe fostul premier, Joseph Muscat, pentru corupţie în legătură cu privatizarea unor spitale publice în 2015. (G4Media)

    9. Producătorul chinez BYD a anunțat dezvoltarea unui grup motopropulsor hibrid capabil să parcurgă mai mult de 2.000 de kilometri, fără reîncărcare sau realimentare. (Bloomberg)

    10. Premierul Indiei Narendra Modi a declarat că a fost ales de Dumnezeu. „Sunt convins că „Parmatma” (Dumnezeu) m-a trimis cu un scop. Odată ce scopul este atins, munca mea se va încheia. Acesta este motivul pentru care m-am dedicat complet lui Dumnezeu”. Modi, care speră să câștige un al treilea mandat atunci când rezultatele alegerilor generale vor fi anunțate pe 4 iunie, a spus că, deși Dumnezeu l-a îndrumat ce să facă, a făcut-o fără a-i dezvălui tot planul. „Nu își dezvăluie cărțile, doar mă face să fac lucruri. Și nu-l pot suna direct pentru a-l întreba ce urmează”. (TheGuardian)

    Fotografia dimineții – Nikki Hailey, fosta candidată Republicană la președinția Statelor Unite, scrie, în Israel, „Finish them” pe obuzele pe care armata israeliană este pe cale să le tragă în Rafah:

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    ARTICOLE POPULARE

    GALAȚI: Tragedie în apropiere de Hanu Conachi! Trei muncitori au fost îngropați de vii, unul dintre ei a decedat

    Tragedie la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu. Un mail de pământ s-a surpat peste...

    ATENȚIE DN2 este inundat la ieșirea din Vrancea spre Râmnicu Sărat

    Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a anunțat că la ieșire din Râmnicu...

    A murit fostul director al SCCM Focșani, inginerul Lucian Văcăreanu

    S-a stins din viață inginerul Lucian Văcăreanu, fost director al SCCM Focșani și unul...