Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea, nominalizată la premiul ”Personalități care susțin Asistența Socială”

0
3598

Daniela Nicolaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, a fost nominalizată la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, la categoria ”Personalități care susțin Asistența Socială”. Este singurul candidat pe care îl are județul Vrancea în această competiție, iar șansele par destul de mari, având în vedere că Daniela Nicolas numără deja mult mai multe voturi decât celelalte persoane desemnate.

De altfel, directorul DGASPC Vrancea se bucură și de sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care într-o postare pe facebook și-a invitat prietenii virtuali să acorde votul lor Danielei Nicolaș.

”Dragi prieteni, La cea de-a treia ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială a fost nominalizata la categoria ”Personalităţi care sustin Asistenta Sociala” si doamna Daniela Nicolaș, directorul Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea. O putem ajuta pe doamna Daniela Nicolaș să meargă la Ateneul Român din București pentru a ridica, pe data de 14 martie 2016 ”Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale” doar daca o vom vota! Formularul de vot il gasiti AICI.

Eu am votat cu toata inima pentru o persoană dedicata trup și suflet asistenței sociale din Vrancea. Tot la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială a fost nominalizata si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vrancea la sectiunea ”Instituția Anului”. Formularul de vot este AICI. Mult succes DGASPC Vrancea, mult succes Daniela Nicolaș! Vă suntem alături pe perioada de calificare și vă vom fi alături și la gală”, a scris pe rețeaua de socializare președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.