De ce a venit ministrul Justiției în Vrancea? Sediu nou pentru Judecătorie și Tribunal!

0
288
Vizita ministrului Tudorel Toader la sediul Judecătoriei Focșani și Tribunalului Vrancea nu a trecut neobservată.

Mai mult, chiar dacă nu a avut un caracter oficial, Ministerul Justiției a menționat-o într-un raport de presă, după ce informația a apărut în presa locală. Potrivit Ministerului, Tudorel Toader a purtat discuții despre viitoarele investiții care urmează să fie făcute, respectiv un sediu nou pentru cele două instanțe.

“În cadrul întrevederii au fost abordate, între altele, aspecte privind realizarea unor obiective de investiții, măsuri administrative necesare bunei funcționări a Judecătoriei Focșani și Tribunalului Vrancea, precum și probleme ale personalului care își desfășoară activitatea în cadrul acestor instanțe. Ministerul Justiției în colaborarea cu Compania Națională de Investiții vor demara, în perioada următoare, proiectul de construire al unui sediu pentru Judecătoria Focșani și Tribunalul Vrancea, finanțat prin Programul național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată aflate în municipiile reședință de județ. Întâlnirea a reprezentat o parte componentă a dialogului constant pe care ministrul justiției îl poartă cu reprezentanții instanțelor judecătorești din țară”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.