Îndrăznește să fii informat!

sâmbătă, 18 ianuarie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateDecizie definitivă în DOSARUL DE CORUPȚIE în care se luau spăgi pentru promovarea examenului auto

    Decizie definitivă în DOSARUL DE CORUPȚIE în care se luau spăgi pentru promovarea examenului auto

    Magistrații de la Curtea de Apel Galați s-au pronunțat definitiv în dosarul în care au fost implicate mai multe nume sonore din județul Vrancea. C.A Galați a respins ca nefondate declarate de inculpații M.E., L.I.E. și C.G.M. împotriva sentinței penale a Tribunalului Vrancea prin care aceștia au fost condamnați la pedepse de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

    Faptele reținute în acest dosar au fost comise în perioada 2010-2012. La acea vreme, oamenii legii au efectuat un flagrant într-o stație de carburant unde lucra unul dintre inculpați.  G.M.C. ar fi fost prins în timp ce solicita bani unui martor denunțător în acest dosar spunând că are influență asupra lucrătorilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Vrancea. Conform anchetatorilor, la data de 05.05.2010, inculpatul M.E., la data comiterii faptei director al unei şcoli de şoferi, a pretins şi a primit de la martora Z.M. suma de 250 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii examinatori şi a promis că îi va determina pe aceştia să o promoveze la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B. Trei zile mai târziu, inculpatul C.G.M. a pretins suma de 200 de euro de la inculpata P.C. şi suma de 250 de euro de la martorul C.G.C. pretinzând că are influenţă pe lângă funcţionari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Vrancea şi a promis celor două persoane că îi va determina pe examinatori să le promoveze la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B. În luna iunie 2010, inculpatul L.I.E împreună cu L.C. l-a sprijinit pe numitul C.G.M. să pretindă sumele de bani sus-menţionate de la inculpata P.C. şi de la martorul C.G.C. şi să le promită celor doi că îi va determina pe examinatori să-i promoveze la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B. Dacă inițial în dosar au fost vehiculate șase nume, condamnarea pronunțată de Curtea de Apel Galați îi vizează doar pe trei dintre aceștia, respectiv, directorul unei școli de șoferi din Focșani, persoana care a pretins banii, și un intermediar. „Curtea de Apel Galați a pronunțat, la data de 24.03.2022, o hotărâre definitivă prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații M.E., L.I.E. și C.G.M. împotriva sentinței penale a Tribunalului Vrancea prin care aceștia au fost condamnați la  pedepse de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. De asemenea, tot prin aceeași hotărâre s-a  admis apelul declarat de un alt inculpat, O.I., cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Vrancea, doar în ceea ce privește persoana anterior-menționată. În ceea ce îl privește pe numitul S.F., prin hotărârea anterior menționată, a încetat procesul penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, întrucât, în această din urmă situație, a intervenit prescripția răspunderii penale”, a transmis astăzi Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Vrancea.

     

     

     

     

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    Iarna reducerilor la Aurora Multimarket – Economisește până la -60%!

    Între 16 și 31 ianuarie, te așteptăm cu reduceri spectaculoase de până la -60%...

    ANUNȚ IMPORTANT făcut de POLARIS, societatea care colectează gunoiul din Focșani și alte localități din județul Vrancea

    Anunț IMPORTANT! SC POLARIS M.HOLDING SRL, în calitate de operator de salubritate în județul Vrancea,...

    La 69 de ani, a căzut de pe trotineta electrică și a ajuns la spital

    Un bărbat de 69 de ani a vrut să demonstreze că sportul cu trotineta...

    FOTO Prunele uscate pe lojniță în Vizantea Livezi, vedete la o expoziție de produse tradiționale în Germania

    Între 17 și 26 ianuarie 2025, în Germania are loc evenimentul „Săptămâna Verde 2025”...

    ARTICOLE POPULARE

    Descoperire impresionantă în Dumitrești, Vrancea: un topor celtic de 3.000 de ani, găsit cu ajutorul unui detector de metale

    Profesorul Marian Găloiu, pasionat de istorie și arheologie, a realizat recent o descoperire remarcabilă...

    Sens giratoriu din Tecuci, făcut praf cu regularitate de șoferii neatenți

    Se pare că sensul giratoriu amplasat pe DN 24, km 23+750, pe raza orașului...

    Furnizarea apei potabile va fi sistată marți (14 ianuarie) pe două artere din Focșani

    Compania de Utilități Publice (CUP) anunță că marți, 14 ianuarie, alimentarea cu apă va...
    × Trimite știrea ta!