O delegație a organizației județene a Partidului Național Liberal sunt se află în vizită la Parlamentul European de la Bruxelles, la invitația europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan. Din componența delegației vrâncene fac parte mai mulți primari, aleși locali, dar și reprezentanți ai organizațiilor de tineret și seniori. Liberalii vrânceni au avut ocazia să vadă exact ce presupune activitatea instituției și s-au arătat interesați de oportunitățile de finanțare europeană din prezent, de prognozele pe termen mediu și lung, dar și de politicile asumate la nivel european pentru viitoarele domenii de dezvoltare. Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan le-a transmis colegilor săi de partid că negocierile pentru bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 s-au finalizat și a dat asigurări că investițiile cu finanțare europeană vor putea fi decontate.

„Primarii și aleșii locali au un rol-cheie în dezvoltare satelor și orașelor din România cu ajutorul fondurilor europene. M-am bucurat să mă întâlnesc astăzi cu un grup de 70 de primari și aleși locali liberali din județele Brașov, Bacău și Vrancea care ne vizitează zilele acesta în Parlamentul European. Le-am transmis că tocmai am încheiat negocierile privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024. Acest lucru înseamnă că bugetul va intra în vigoare la timp și că vom avea suficiente fonduri la dispoziție în 2024 pentru a deconta toate investițiile cu finanțare europeană pe care le au în plan pentru anul următor. Am vorbit și despre Planul Național de Redresare și Reziliență și cum vor fi folosiți banii din acest nou instrument pentru dezvoltarea localităților românești. Datorită primarilor gospodari și a fondurilor europene, satele și orașele românești arată mult mai bine decât acum 20 de ani și vor arăta și mai bine în următorii ani.”, a transmis europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.
Printre cei care s-au deplasat în capitala Belgiei se numără cei doi subprefecți de Vrancea, Claudia Serafimciuc și Gheorghiță Berbece, primarul orașului Panciu, Nicolai Mărăscu, primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin, primarul comunei Bordești, Adrian Gavrilă, primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu, primarul comunei Homocea, Vasile Petrea, primarul comunei Măicănești, Răzvan Pascu, primarul comunei Bârsești, Ștefan Caba și primarul comunei Vizantea Livezi, Dragos Ciobotaru.
„Mă aflu în aceste zile în orașul Bruxelles, la invitația domnului europarlamentar liberal Siegfried Mureșan, unul dintre cei mai performanți europarlamentari romani, alături de colegi primari liberali din județul Vrancea. Mai avem multe de făcut, multe de învățat si multe de recuperat, însă suntem pe drumul cel bun, iar Uniunea Europeana este locul cel mai bun în care ne putem afla în acest moment. Țările din Uniunea Europeană au devenit casă pentru mulți români și le-au dat șansa milioanelor de oameni care au plecat să găsească un trai mai bun, să-și realizeze acest deziderat. Nu avem cum să nu vedem că direcția în care merge Uniunea Europeană, inclusiv România, este una bună. Democrația, libertatea de exprimare, egalitatea și prosperitatea sunt valori principale apărate, susținute și promovate de Uniune, fără ezitări.”, a scris pe Facebook, primarul comunei Vizantea Livezi, Dragoș Ciobotaru.