Consilierul județean PSD Cătălin Aurelian Răducanu a demisionat din funcție. Decizia vine ca urmare a numirii sale în calitate de director de cancelarie în Prefectura Vrancea. Cătălin Răducanu a fost ales pe lista PSD pentru Consiliul Județean Vrancea la alegerile locale din septembrie 2020. Răducanu este la al doilea mandat de consilier județean fiind ales pe lista social democraților la alegerile din 2016. Conform listei PSD Vrancea pentru Consiliul Județean, locul acestuia ar urma să fie luat de Marian Adrian Drăghici, arbitru cunoscut în Liga Națională de Handbal Masculi. Aleșii județeni vor lua act de demisia lui Răducanu în ședința CJ din data de 20 septembrie 2022.
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.