GALERIE FOTO: Depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Panciu

0
145

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 25 mai 2017, în cadrul manifestării comemorative organizată de Primăria Panciu la Monumentul Eroilor din centrul orașului.

La eveniment au participat, alături de primarul Iulian Nica, deputatul Nicușor Halici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Dănuț Cristian, veterani şi văduve de veterani de război, consilieri locali, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai instituţiilor, elevi şi profesori de la cele două licee – Liceul Tehnologic „Al I. Cuza“ şi Liceul Teoretic „Ioan Slavici“.

Parada Muzicii Militare de la UM 01270 Focşani și a Plutonului 288 Apărare Antiaeriană Milcov, împreună cu participanții, pe traseul Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu“ – Bulevardul Independenţei – strada Nicolae Titulescu – Monumentul Eroilor a precedat slujba de pomenire, oficiată de protopopul Vasile Dabija, împreună cu un sobor de preoți, în memoria eroilor neamului.

Manifestarea a continuat cu alocuţiunile oficialităţilor şi ale invitaţilor la eveniment. Au luat cuvântul: primarul Iulian Nica, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Panciu, general (r) Gheorghe Rogoz şi profesoara de istorie Luminița Iliescu, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”.

„Noi, românii, popor creștin prin tradiție, am legat comemorarea zilei eroilor neamului de una din marile sărbători ale creștinismului și anume, de ziua de Înălțare a Domnului nostru Iisus Hristos. În această zi, comemorăm eroii căzuți pe câmpul de luptă în 1877 – 1878 pentru eroism și jertfe la Plevna, Smârdan și Vidin, pentru Independența de Stat a României de sub asuprirea Imperiului Otoman. Tot în această zi, ne amintim de eroii neamului căzuți în Primul Război Mondial 1916 – 1918, în timpul luptelor duse la Mărăști, Mărășești, Oituz, pentru întregirea neamului și făurirea României ca stat național, unitar, suveran și independent. Nu vom uita niciodată eroii neamului românesc căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, se cuvine să ne aducem aminte de toți eroii căzuți pe câmpul de luptă din orice unitate militară românească: infanterie, aviație, marină, jamdarmerie, poliție și altele“, a spus generalul (r) Gheorghe Rogoz.

Primarul Iulian Nica a declarat că jertfa ostașilor români a fost, este și va rămâne un exemplu atât pentru generația de azi, cât și pentru toate generațiile care vor urma.

„Rugăciunile noastre, pentru odihna lor veșnică, sunt dublate de promisiunea că nu le vom uita niciodată dârzenia, devotamentul, curajul și, nu în ultimul rând, sacrificiul, care au contribuit la afirmarea României în lume ca stat independent și suveran. Despre faptele lor de arme au consemnat cronicarii tuturor vremurilor din zbuciumata noastră istorie.Tot cronicarii sunt cei care au elogiat eroismul soldaților pănceni care au plătit propriul lor tribut de sânge în bătăliile purtate pe aceste meleaguri. Fără teama că nu îi vor mai revedea, ei au lăsat acasă mame, frați, soții, copii și au plecat pe câmpul de luptă, pentru a-și apăra pământul, credința și, nu în ultimul rând, valorile spirituale românești. Fie ca amintirea eroilor să dăinuiască veşnic în inimile noastre! Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!“, a afirmat Iulian Nica.

Mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, a fost transmis păncenilor de către vicepreședintele Dănuț Cristian.

„Noi, vrâncenii, ne îndreptăm astăzi rugăciunile pentru zecile de mii de români care au murit pe aceste pământuri, în urmă cu 100 de ani, pe Valea Râmnicului, la Mărăști, Soveja și Mărășești. Îi cinstim, totodată pe eroii zilelor noastre, pe soldații care au luptat și s-au sacrificat pentru ca țara noastră, membră NATO, să-și poată onora angajamentele în teatrele de operațiuni internaționale. Fie ca Imnul Național, Drapelul și jertfa eroilor acestui neam să ne fie de-a pururi în suflet!“, a transmis Marian Oprișan.

Momentul comemorativ a continuat cu depuneea de coroane de flori, de către Primăria şi Consiliul Local Panciu,  Consiliul Judeţean Vrancea, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Filiala Panciu, reprezentanţii Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza“, care fac parte şi din Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria“ – Filiala Panciu, Liceul Teoretic „Ioan Slavici“, Poliţia Oraşului Panciu, structurile militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Staţia de Pompieri Panciu şi Secţia 2 Jandarmi Panciu, Spitalul Orăşenesc Panciu, SC CUP SA – Sucursala Apă-Canal Panciu, Asociația „Lumea lui Pinocchio“, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice „Sf. Ioan“ și Organizaţia Panciu a Partidului Social Democrat.

Ziua Eroilor a prilejuit și primirea, în rândul mebrilor Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria“ a unui număr de 10 elevi de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ care au depus jurământul.

Manifestarea s-a încheiat cu un  minirecital de cântece patriotice prezentat de Fanfara Muzicii Militare a UM 01270 Focșani.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.