Deputatul Ion Ștefan solicită conducerii județului mai multă implicare pentru refacerea infrastructurii: „Mai cu forță, domnilor, sunteți la guvernare!”

0
385

Deputatul de Vrancea Ion Ștefan (Forța Dreptei) atrage atenția că, pe lângă podul surpat de la Vulturu, multe alte construcții similare sunt în pericol de prăbușire dat fiind starea deplorabilă în care se află. Fostul ministru face referire la câteva poduri de pe Valea Râmnicului (DN 2N) care leagă localitățile Dumitrești, Chiojdeni, Jitia și Vintileasca, considerând că autoritățile județene, respectiv președintele Toma și prefectul Halici, au avut ocazia perfectă în acest weekend de a informa premierul României despre situația infrastructurii din județ și de a-i solicita fonduri pentru investiții. Fostul ministru al Dezvoltării le solicită celor aflați la guvernare mai multă implicare pentru rezolvarea unor probleme ale comunităților care nu suferă amânare. „Drumul național de pe Valea Râmnicului are nevoie de reparații serioase, cel puțin pe tronsonul Jitia-Vintileasca, acolo unde sunt 3 poduri care prezintă risc. Mai jos, în zona Dumitrești, utilajele erau la lucru pentru consolidarea malurilor, dar este nevoie de o suplimentare de fonduri pentru întreg drumul național! O spun vrâncenii care stau acolo, edilii din zonă și se vede și cu ochiul liber dacă parcurgi acest segment de drum. Din patru poduri construite pe acest traseu, unul a fost reabilitat în guvernarea liberală Ludovic Orban, dar alte 3 așteaptă investiții serioase după ce au fost expertizate și s-a ajuns la concluzia că prezintă risc major la tranzitarea lor și este nevoie de lucrări serioase la capetele podurilor. În această perioadă se creionează rectificarea bugetară și numai prin implicarea actorilor politici la guvernare se pot obține fondurile necesare acestor reparații pe care să le facă în regim de urgență cei de la Drumuri Naționale. Pe această cale, solicit președintelui Cătălin Toma, de la Consiliul Județean, dar mai ales prefectului Nicușor Halici, cel preocupat mai mult de ”băgătorii în seamă” pe Facebook decât de soarta județului, să se străduiască mai mult pentru siguranța și bunăstarea vrâncenilor. Ciorovăiala pe ”like”-uri și giratorii din balize nu salvează viața vrâncenilor! Podurile de pe Valea Râmnicului sunt un pericol, iar cei abilitați a le asigura fonduri pentru reparații trebuie să își facă treaba!”, a spus deputatul Forța Dreptei Vrancea, Ion Ștefan.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.