Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, în vizită în Lisabona

0
106

Aflat în vizită parlamentară în Portugalia, deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr,  s-a întâlnit cu elevii și cadrele didactice de la “Școala românească de sâmbătă” de la Lisabona. Parlamentarul român a fost însoțit de ambasadorul României în Republica Portugheză, Ioana Bivolaru.

“Școala românească de sâmbătă”, proiect al Asociației “Comunitatea Românească din Lisabona” a fost și este susținut, de-a lungul anilor, de către statul român, prin intermediul finanțărilor acordate în cadrul sesiunilor specifice, organizate de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Cei o sută de elevi ai școlii provin din familii de români din România și Republica Moldova. “Școala românească de sâmbătă” le permite acestora accesul la învățarea limbii române și la cunoștințe de istorie și geografie și le oferă posibilitatea de a rămâne în legătură cu tradițiile, obiceiurile și cultura română.

“Un asemenea proiect educațional de succes a fost, este și trebuie să rămână un model în ceea ce privește consolidarea legăturii pe care copiii români de pretutindeni trebuie să o dezvolte cu țara de origine. Păstrarea profilului identitar al tinerelor generații se poate face, în primul rând, prin dezvoltarea unor astfel de forme de învățământ în cât mai multe dintre comunitățile românești. Și aceasta nu doar pentru ca valorile și spiritualitatea românească să fie astfel păstrate și perpetuate în comunități, ci și pentru a ne asigura că — la o eventuală revenire în România — copiii se pot integra cât mai rapid și cât mai ușor în sistemul de educație românesc.”, a subliniat parlamentarul român.

“Așa cum am făcut-o și în perioada mandatului de ministru delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, dar și în calitate de parlamentar și cadru didactic, susțin și voi susține, cu profundă convingere, elaborarea de sisteme și strategii prin care fiecare copil și tânăr român, oriunde în lume s-ar afla, să aibă acces la învățarea limbii materne și să poată rămâne într-o legătură reală și permanentă cu România.”, a mai precizat deputatul Angel Tîlvăr.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.