În noaptea de sâmbătă spre duminică (7-8 iunie), comuna Cârligele a fost scena unei ample acțiuni de control desfășurate de peste 60 de polițiști și jandarmi. În intervalul orar 02.00 – 06.00, forțele de ordine au verificat peste 200 de persoane și 164 de autovehicule, în cadrul unei razii menite să mențină ordinea publică și să prevină faptele antisociale.
În timpul acțiunii au fost organizate șase filtre rutiere, fiind efectuate 48 de testări cu aparatele etilotest și drugtest cu scopul de a identifica șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Pe lângă verificările în trafic, au fost controlați și agenții economici din zonă.
Rezultatul? 23 de sancțiuni contravenționale aplicate, cu o valoare totală de aproximativ 4.455 de lei. IPJ Vrancea transmite că astfel de acțiuni vor continua în mod constant în întreg județul, cu scopul de a preveni incidentele din spațiul public și de a crește siguranța cetățenilor.