Deși în unele capitale europene se strânge cureaua, de sărbători Focșaniul va fi luminat „a giorno!” Cât ne costă curentul electric!

0
923

Este evident că cei mai mulți dintre noi trăiesc cu frica în sân la gândul facturii la energie electrică, cu toții fiind martori la creșterile demențiale de prețuri din ultimele luni. Dacă în apartamentul sau căscioara proprie avem mare grijă să facem economie la curent, în speranța că totalul facturii va fi unul cât de cât mai omenos, ei bine, când vine vorba despre iluminatul public situația se schimbă. Poate că mulți dintre dumneavoastră v-ați pus întrebarea legitimă cam cât cheltuiește primăria cu iluminatul public în fiecare lună și cam care ar fi efortul financiar al bugetului pe 12 luni. Dacă ne uităm pe cifrele de anul trecut, vom observa că municipalitatea a scos din buzunarul public 4.035.165 de lei, adică 819.000 de euro, pentru a achita factura la energie electrică, sumă considerabilă chiar și în condițiile în care prețurilor nu o luaseră spre cer. Cea mai mare factură achitată de primărie în 2021 a fost cea aferentă lunii decembrie, respectiv 665.561 de lei, însă facturi mari au fost permite și pentru lunile iunie (523.377 de lei), septembrie (536.574 de lei), februarie (477.948 de lei), octombrie (450.792 de lei) și martie (430.987 de lei). Anul trecut primăria nu figurează că ar fi plătit curentul în mai iar în noiembrie a fost o sumă de-a dreptul modestă, de 4.000 de lei. În ceea ce privește anul în curs, se pare că municipalitatea nu-și face griji prea mari că nu ar putea plăti ultimele facturi de pe anul acesta. Dacă în unele capitale europene sărbătorile de iarnă nu vor fi la fel de strălucitoare cum obișnuiau, în capitala provinciei europene acțiunea de spânzurare a ornamentelor luminoase pe stâlpi se află în plină desfășurare, semn că administrației locale i se fâlfâie de cât și cum consumă berlinezii, de exemplu, curentul electric. Până în acest moment, Primăria Focșani a achitat societății Electrica facturi în valoare de 3.109.930 de lei, adică 631.239 de euro, ceea ce ne duce cu gândul la două lucruri: 1 – că iluminatul public ne-ar putea costa mai mult decât anul trecut (ceea ce ar fi absolut normal) și 2 – că „semne bune anul are”, în sensul că lucrurile au mers atât de bine în 2022 încât municipalitatea nu se mai încurcă în câteva sute de mii, acolo. Ar mai fi de spus că cele mai piperate facturi la curent au venit în iulie (833.607 lei), martie (616.129 lei), ianuarie (487.135 lei) și iunie (464.393 lei) în timp ce la polul opus s-au aflat lunile Mai (17.348 lei), februarie (19.107 lei), aprilie (50.100 lei) și septembrie (52.703 lei).

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.