Deși trebuia să fie în carantină, un tânăr a fost prins drogat la volan pe o stradă din Adjud

0
3826

Consumul de droguri la volan nu mai reprezintă de mult o „noutate”, în rapoartele poliției fiind prezente din ce în ce mai des asemenea cazuri. Spre exemplu, marți, 20 aprilie, în jurul orei 13.00, polițiștii din Adjud au observat pe strada Republicii din localitate un autoturism staționat la bordul căruia se afla un tânăr într-o poziție nefirească. Oamenii legii s-au apropiat de autovehicul și au constatat că șoferul, un constănțean de 22 de ani, prezenta semne că ar fi consumat droguri. Polițiștii au trecut le verificarea mașinii și au găsit 3 plicuri din plastic, unul dintre acestea conținând, cel mai probabil, substanțe psihotrope. Mai mult decât atât, în urma verificărilor a reieșit că tânărul ar fi trebuit să fie în carantină începând cu 17 aprilie. „În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, dosarul fiind înaintat structurii competente, iar substanţele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, tânărul a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1000 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.