Doar în Focșani – diplome acreditate la Curs Aplicare Gene False (fir cu fir, tehnica 2D, 3D)

0
82

Cursul de Gene False organizat de Profesional New Consult este acreditat astfel că, dacă doriți să prestați această activitate în mod legal, acum aveți posibilitate participării la un curs ce vă oferă o diplomă recunoscută național și internațional, traineri cu experiență, condiții de studiu la standarde foarte înalte, salon profesional de lucru, materiale și ustensile profesionale.

În cadrul cursului vor fi abordate tehnicile de aplicare gene fir cu fir dar și tehnicile de volum 2D şi 3D, acordându-se o importanță deosebită cunoștințelor practice ce vor fi acumulate prin sesiuni de aplicare gene realizate pe modele umane, ce vor ajuta astfel participanții la curs să înţeleagă corect tainele acestei profesii pentru a o putea practica ulterior.

Învață să pui în valoare frumusețea naturală a ochilor cu ajutorul extensiilor de gene fir cu fir, dar mai ales prin tehnicile de volum 2D și 3D – un serviciu revoluționar care s-a extins tot mai mult în industria beauty. Datorită numeroaselor avantaje oferite, precum alungirea genelor, creșterea în volum, remodelarea și efectul de lifting, extensiile de gene au devenit una dintre preferatele proceduri de înfrumusețare. Acum diplome acreditate recunoscute național și internațional ce vă conferă posibilitatea activării în mod legal în domeniu.

Mai multe detalii despre curs, puteți obține accesând site-ul www.profesionalnewconsult.ro, email: cursuri@profesionalnewconsult.ro, telefoane: 0748.333.777, 0768.889.888, sau la sediul firmei din: Focșani, str Timotei Cipariu nr 4B, în fața Liceului Pedagogic – birou înscrieri și săli de curs.

Alte cursuri de ȋnfrumusețare organizate de Profesional New Consult ȋn perioada următoare sunt:

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.