DOCUMENT: Structura anului școlar 2022-2023 a fost publicată în Monitorul Oficial | Școala începe pe 5 septembrie 2022 și are 5 vacanțe

0
491

Luni a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul privind structura anului şcolar 2022 – 2023. Conform documentului, anul școlar 2022-2023 va avea 36 de săptămâni de cursuri, iar cursurile vor începe la data de 5 septembrie 2022. Spre deosebire de anii trecuți, vacanță vor avea toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie. Organizarea noului an școlar nu mai conține cuvântul semestru, dar apare în ordinul de ministru expresia „modul de învățare”. Potrivit structurii publicate ieri, sunt 5 astfel de module, fragmentate cu 5 vacanțe. De asemenea este pentru prima dată când este menționată în ordinul de ministru din acest an, pentru anul școlar 2022-2023 și data de terminare a vacanței de vară -3 septembrie 2023. Implicit data de început a cursurilor pentru viitorul an școlar va fi 4 septembrie 2023.

Anul școlar 2022—2023 este structurat astfel:

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:

    • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
    • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
    • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
    • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.