AcasăActualitateDoi hoți prinși în flagrant cu ajutorul unui polițist aflat în timpul liber

Doi hoți prinși în flagrant cu ajutorul unui polițist aflat în timpul liber

Un polițist aflat în timpul liber a dat dovadă de vigilență și spirit civic, contribuind la prinderea a doi bărbați suspectați de multiple furturi din autoturisme. Incidentul a avut loc duminică, 28 septembrie, în jurul orei 18:00, pe bulevardul Marea Unire din municipiul Galați.

Agentul șef de poliție Daniel-Cosmin Ungureanu, din cadrul Biroului de Investigații Criminale, se afla la plimbare pe Faleza Superioară a Dunării când a observat comportamentul suspect al doi indivizi care încercau să sustragă bunuri dintr-o mașină parcată. Polițistul a sunat imediat la 112 și a oferit detalii echipajelor trimise la fața locului.

În scurt timp, două echipaje de la Secția 1 Poliție Galați au ajuns în zonă și, pe baza indicațiilor colegului lor, i-au imobilizat pe cei doi bărbați. Suspecții, ambii în vârstă de 40 de ani și domiciliați în comuna Nămoloasa, au fost reținuți și conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Galați pentru audieri.

Primele verificări arată că cei doi nu sunt la prima abatere. Ei sunt bănuiți că, în perioada 2023–2025, ar fi comis mai multe furturi din autoturisme, în special pe timp de zi, folosind un dispozitiv de bruiaj pentru a neutraliza sistemele de închidere centralizată.

În baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale i-au reținut pe cei doi bărbați, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 29 septembrie 2025, aceștia să fie prezentați Judecătoriei Galați, cu propunere de arestare preventivă.

„Prin vigilență și intervenție promptă, chiar și în timpul liber, agentul șef de poliție Ungureanu Daniel-Cosmin a făcut posibilă prinderea în flagrant delict a celor doi bărbați. Profesionalismul, curajul și dedicarea de care a dat dovadă demonstrează, încă o dată, că polițiștii sunt alături de comunitate în orice moment, iar devotamentul lor pentru siguranța cetățenilor nu se oprește odată cu programul de lucru”, a transmis IPJ Galați.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Campionii mondiali de la AICitizens, în vizită „de lucru” la elevii Școlii Gimnaziale nr.2 din Mărășești

Odată cu începutul noului an școlar, echipa de robotică AICitizens a dat startul workshopurilor...

LPS Focșani, locul 3 la un turneu internațional în Serbia

Echipa de baschet a Liceului cu Program Sportiv ( LPS) Focșani a încheiat pe...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...