Un bărbat de 56 de ani din Gugești a sunat, ieri, la 112, ca să anunțe că și-a omorât concubina. Polițiștii au descins de urgență la adresa indicată, unde, spre surprinderea lor, au găsit-o pe femeia despre care aflaseră că fusese ucisă în cea mai bună stare. După ce s-au convins că femeia e vie, teafără și nu a pățit nimic, polițiștii l-au luat la întrebări pe bărbat. Așa au aflat că el sunase la 112 ca să o facă de râs. “Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul a solicitat intervenția poliției pentru a arăta condițiile de igienă în care locuiește concubina lui, împreună cu fiul lor. Totodată, în urma cercetărilor desfășurate, polițiștii i-au identificat pe femeia și pe copilul în cauză, constatând că nu au fost victime ale vreunei infracțiuni. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare”, spun polițiștii. Aceștia reamitesc că apelarea numărului 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit în situaţiile în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă!