Dosar penal pentru un șofer din Vidra, prins băut la volan!

0
160

Probabil că unii încep weekend-ul mai devreme și se apucă de sărbătorit mai pe la mijlocul săptămânii, însă nu asta e problema. Partea proastă este că unii dintre conducătorii auto se urcă în mașină după ce au ciocnit un șpriț, ignorând posibilele nenorociri care ar putea rezulta din această decizie inconștientă. Spre exemplu, joi seara, aproape de ora 23.00, un cetățean din Vidra a fost tras pe dreapta de polițiștii din localitate care se aflau la datorie. Omul a fost testat iar aparatul etilotest a indicat 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă că în sânge avea cel puțin dublu. Practic, șoferul se urcase la volan afumat bine, lucru care îl va lăsa pentru o vreme pieton și, pe deasupra, cu un dosar penal. „La data de 22 octombrie a.c., ora 22.40, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Vidra, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.