Două depozite de material lemnos verificate de polițiști | S-a lăsat cu amenzi și confiscări de lemn

0
171

Polițiștii din Vrancea au efectuat controale la două depozite de materiale lemnoase din județ. Marți, oamenii legii au organizat o acțiune care a vizat combaterea faptelor din domeniul silvic. Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Focșani, au făcut verificări la două depozite de materiale lemnoase din Vrancea. „În urma verificărilor pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de aproximativ 10.000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 32 m.c. material lemnos, în valoare totală de aproximativ 21.000 lei”, a transmis Biroul de presă din cadrul IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.