Două persoane plecate voluntar de la domiciliu depistate de polițiști

0
67

Două persoane care au plecat voluntar de la domiciliu au pus polițiștii din Vrancea pe jar. În noaptea de luni spre marți, oamenii legii au fost sesizați de o femeie din comuna Movilița, despre faptul că tatăl său în vârstă de 50 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu ar mai fi revenit. Câteva ore mai târziu, polițiștii au găsit-o pe aceasta pe raza localității Fitionești. “În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, bărbatul a fost depistat în această dimineață pe raza localității Fitionești. Pe timpul plecării voluntare, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea. Un alt caz care a intrat în atenția polițiștilor din Vrancea a fost sesizat de un tânăr din Panciu care a apelat numărul unic de urgență 112 în seara zilei de duminică. Acesta le-a spus polițiștilor că bunicul său, în vârstă de 85 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu și nu ar mai fi revenit. “În urma verificărilor efectuate de polițiști și jandarmi, ieri 22 februarie a.c., bărbatul a fost depistat pe raza orașului Panciu. Pe timpul plecării voluntare, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, se mai arată într-un buletin de presă al IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.